joi, 4 mai 2017

Propuneri de activități din cadrul programului "Școala Altfel"

  


Propuneri de  activități la clasele primare




          Ca viitor cadru didactic voi face pentru copiii pe care îi voi instrui tot ce este nevoie ca ei să învețe din orice activitate, cu atât mult în timpul programului Școala Altfel.
           În prima zi din acest program,adică luni, vom avea niște invitați,cum ar fi: pompieri, polițiști, jandarmi etc.,meserii interesante pentru micuți, care le vor vorbi copiilor și le vor face mici demonstrații din domeniul în care lucrează fiecare, iar apoi vom vorbi despre ce ar vrea fiecare să devină  și de ce. Scopul principal al acestei activități va fi de a-i îndruma pe copii spre un viitor mai bun, să le fie prezentate condițiile în care lucrează acei oameni "eroi" pentru ei, chiar dacă vor fi prea mici să înțeleagă tot, aceste aspecte nu trebuie omise, doar așa vor învăța să aprecieze munca "oamenilor mari".

Imagini pentru copii pompieri
       
           Marți vom merge să facem picnic într-un loc liniștit, lipsit de mașini și tehnologie, puțin mai departe de oraș, unde fiecare va veni cu un pachețel pentru a-l mânca în aer liber, stând pe iarbă. Vom face fotografii, ne vom juca, vom povesti întâmplări din viața fiecăruia și ne vom plimba.
           Scopul acestei activităţi va fi: copiii să reuşească să se orienteze într-un loc nou, să colaboreze şi să comunice mai mult.

Imagini pentru copii la picnic


            Miercuri vom face o mică excursie la Palatul Copiilor unde prichindeii vor avea ocazia să creeze diferite obiecte, deoarece vom merge la cercul de arte plastice, la Atelierul Fanteziei. Scopul activităţii: să-şi dezvolte imaginaţia, să-şi dezvolte abilitatea de a crea lucruri noi, cu ajutorul unor materiale simple.
         
Imagini pentru atelier de creatie
               
              Joi vom merge la un club de echitaţie,iar acolo copiii vor avea şansa să călărească, li se va vorbi despre cum trebuie îngrijit un cal şi ce mănâncă acesta. Deoarece majoritatea copiilor de la oraş se tem de animalele de talie mare, scopul acestei activităţi va fi: să-şi înfrunte fricile prin călărit îndrumaţi şi ajutaţi de un expert în domeniu şi să-şi stăpânească emoţiile puternice, echitaţia fiind folosită şi ca tratament pentru anumite boli.



             Vineri vom face o vizită la o fabrică de lapte. Micuţii vor afla ce produse lactate se produc din lapte şi care este procesul de fabricaţie , iar la final vor degusta din bunătăţile locale. Scopul este: să afle cât mai multe despre ce mănâncă şi să facă diferenţa dintr-un produs natural şi unul sintetic.
Imagini pentru copii in vizita la fabrica de lapte

Şi acestea au fost propunerile mele privind programul Şcoala Altfel, " Să ştii mai multe, să fii mai bun!", cu activităţile pe care aş dori eu să le fac când voi deveni cadru didactic.